Cine judecă cererea de divorț?
Fără a intra în detalii tehnice referitoare la dreptul internațional privat și conflictul de legi, ne propunem să identificăm instanța competentă în cazul în care soții au reședința în altă țară decât România.
Legea română prevede în astfel de cazuri următoarele situații:
- Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.
- Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul (soțul împotriva căruia se formulează acțiunea de divorț).
- Când pârâtul nu are locuința în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul (soțul care introduce cererea de divorț).
- Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România; dacă nu există acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
Locuința este adresa unde pârâtul locuiește efectiv
În ceea ce privește noțiunea de „locuință”, jurisprudența Înaltei Curți de Casație şi Justiție este în sensul că noțiunea de „locuinţă” trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, așadar, nu atât locuinţa statornică şi principală a pârâtului, cât adresa unde locuiește efectiv”.
Este important de menționat că aceste norme referitoare la competența instanței se aplică doar pentru cererea de desfacere a casătoriei și nu pot fi aplicate și în alte situații, ca de exemplu pentru cererile referitoare la anularea căsătoriei, cereri referitoare la partajarea bunurilor comune ale soților, etc., pentru care se aplică regulile de competență de drept comun sau speciale, după caz.
Unde se va derula efectiv procesul? Câteva exemple
În cele ce urmează vom oferi exemple pentru fiecare situație, astfel încât cel interesat să știe cărei instanțe i se poate adresa, în cazul în care relațiile de familie sunt grav și iremediabil afectate, iar singura opțiune este divorțul.
Astfel, procesul se va derula:
- La judecătoria în circumscripția căreia se află ultima locuință comună – dacă soții locuiesc/locuiau (pentru situația în care sunt, deja, separați în fapt, iar unul dintre soți locuiește într-o altă țară) într-un apartament aflat în Sectorul 1 din București (exemplul este aleatoriu), cererea de divorț urmează a fi introdusă la Judecătoria Sectorului 1 București;
- La judecătoria în circumscripția căreia își are locuința pârâtul – dacă soții nu au locuit niciodată împreună (ex: pe durata căsătoriei fiecare a locuit cu părinți/în orașe diferite) sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în apartamentul din Sectorul 1, continuând cu exemplul anterior (ex: apartamentul a fost vândut), cererea de divorț urmează a fi introdusă la Judecătoria de la domiciliul pârâtului;
- La judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul – dacă pârâtul nu are locuința în ţară (a vândut tot ce avea în România și acum lucrează și locuiește în Germania, de exemplu) şi instanţele române sunt competente internaţional (soția/soțul reclamant locuiesc, încă, în România, având grijă de copil) cererea de divorț urmează a fi introdusă la judecătoria în circumscripția căreia se află locuința reclamantului;
- La judecătoria aleasă de părți sau Judecătoria Sectorului 5 București – dacă soții sunt cetățeni români care locuiesc în Germania și decid să divorțeze și se înțeleg cu privire la o anumită instanță (de ex: Judecătoria Cluj) fie pot sesiza acea instanță, fie, dacă nu se înțeleg (dacă pârâtul nu este de acord cu o instanță anume sau cu nicio instanță), reclamantul poate sesiza Judecătoria Sectorului 5 București, care devine astfel competentă.
În astfel de situații, alegerea instanței poate avea o influență semnificativă asupra dosarului de divorț, optica judecătorilor asupra acestor cauze, modalitatea de gestionare a dosarelor și jurisprudența anterioară fiind aspecte pe care un avocat cu experiență le va avea în vedere atunci când vă va asista într-un astfel de demers.
Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, întrucât în orice proces de divorț cu minori (inclusiv în cele cu element de extraneitate) copilul trebuie să fie considerat elementul central, la momentul sesizării instanței trebuie observat dacă instanța competentă să judece divorțul (cu element de extraneitate) este competentă să judece și cererile privind răspunderea părintească asupra minorilor (exercitarea autorității părintești, locuința, program de legături personale și pensia de întreținere).
Ce prevede legislația Uniunii Europene
La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de norme care permit identificarea instanței în fața căreia ar trebui înaintată o cerere de divorț. O instituție utilă, dar nu neapărat nouă pentru cunoscătorii dreptului, este prorogarea de competență. Pe scurt, Consiliul Uniunii Europene (în adoptarea Regulamentului nr. 2201/2003) a stabilit faptul că instanțele judecătorești din statul membru care exercită competența cu privire la o cerere de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei sunt competente în orice chestiune privind răspunderea părintească în legătură cu această cerere atunci când:
- cel puțin unul dintre soți exercită răspunderea părintească față de copil, iar
- competența instanțelor a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soți și de către titularii răspunderii părintești, la data sesizării instanței judecătorești, iar aceasta este în interesul superior al copilului.
Soluția este corectă pentru că, în orice proces de divorț cu minori (inclusiv în cele cu element de extraneitate), copilul trebuie să fie considerat elementul central astfel că, și în ceea ce privește instanța competentă, s-a avut în vedere evitarea nu doar a unor costuri suplimentare, ci și a unor drumuri obositoare pentru părți, respectiv pentru minorii ce sunt audiați de instanță în cadrul procesului.
În cazul în care nu operează de drept prorogarea (extinderea) de competență pentru instanța care judecă divorțul, iar unul dintre părinți nu este de acord cu competența instanței, se poate ajunge ca instanțe diferite, din țări diferite să judece, pe de-o parte, divorțul, iar pe de altă parte, aspectele ce țin de răspunderea părintească.
